28 mm diametru, 13 g, 99.9% argint, margine cu zimţi anul 2015, REPUBLICA MOLDOVA, stema Republicii Moldova, în exergă linie orizontală şi valoarea nominală 50 LEI	bustul lui Stere, inscripţia CONSTANTIN STERE şi anii 1865 şi 1936, scrişi sub formă de fracţie Data emisiunii: 2 noiembrie 2015 Tiraj: 500 de monede
24 mm diametru, 7.8 g, 99.9% aur, margine cu zimţi anul 2015, REPUBLICA MOLDOVA, stema Republicii Moldova, în exergă linie orizontală şi valoarea nominală 100 LEI	bustul lui Stere, inscripţia CONSTANTIN STERE şi anii 1865 şi 1936, scrişi sub formă de fracţie Data emisiunii: 2 noiembrie 2015 Tiraj: 300 de monede

Monedele fac parte din seria Aleea clasicilor din grădina publică „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din Chişinău.

Despre Constantin Stere

Constantin Stere s-a născut în anul 1865 în satul Ciripcău din ţinutul (uezdul) Soroca din gubernia Basarabia, azi în raionul Floreşti din Republica Moldova.

Părinţii săi, Iorgu şi Pulcheria, erau mari proprietari de pămînt, conacul lor fiind în satul Ciripcău. A studiat la Chişinău. Ca licean, a simpatizat cu narodnicii, participînd la cercurile în care se citeau cărţi interzise, ba chiar a supravegheat nişte transporturi de carte aduse prin România. În anul 1883 a fost arestat de Ohrana (Departamentul pentru apărarea securităţii şi ordinii publice, poliţia secretă ţaristă), iar în 1885 a fost deportat pentru trei ani în Siberia. A fost eliberat abia în 1891, şi în 1892 a venit în Ţară, unde s-a înscris ca student la Universitatea din Iaşi.

În 1895 Constantin Stere a căpătat cetăţenia română [5], în baza articolului 9 din Constituţie: „Românul din orice stat fără privire către locul naşterii sale, dovedind lepădarea sa de protecţiunea streină, poate dobîndi de îndată exercitarea drepturilor politice prin un vot al Corpurilor Legiuitoare”.

Stere s-a înscris (în 1899) în Partidul Naţional Liberal, ajungînd repede şeful liberalilor ieşeni şi un apropiat al puternicului lider liberal Ionel Brătianu. Avea idei politice radicale pentru vremea respectivă: împroprietărirea ţăranilor, desfiinţarea moşiilor, votul universal. Din 1901 a fost profesor de drept administrativ şi constituţional la Universitatea din Iaşi, unde a fost chiar şi rector, între anii 1913 şi 1916.

După izbucnirea Revoluţiei din anul 1905, Constantin Stere a plecat la Chişinău, unde s-a alăturat luptei românilor basarabeni pentru drepturi naţionale [4]. Pentru această acţiune Stere a avut, se pare, acordul guvernului român. În cele cîteva luni în care a stat în Chişinău Constantin Stere a adunat în jurul său o mulţime de tineri patrioţi, printre care Ion Pelivan, Ion Inculeţ şi Pantelimon Halippa, care aveau să joace roluri importante în anul 1918.

În 1906 la Iaşi se înfiinţează importanta revistă literară şi ştiinţifică de orientare poporanistă „Viaţa românească”, la care Constantin Stere era unul din directori, iar Garabet Ibrăileanu (1871-1936) era redactor.

În anul 1907 Constantin Stere era prefect al judeţului Iaşi [1].

După izbucnirea războiului mondial în 1914, Stere s-a pronunţat pentru intrarea României în luptă de partea Puterilor Centrale. Desigur că Stere, cunoscînd din proprie experienţă deznaţionalizarea feroce şi rusificarea căreia îi erau supuşi moldovenii dintre Prut şi Nistru, a considerat că viaţa românească în Basarabia mai poate fi salvată numai unirea acesteia cu Ţara - unire posibilă doar prin înfrîngerea militară a Imperiului Ţarist. Considera că prioritatea României trebuia să fie eliberarea românilor basarabeni, aceştia fiind în pericol imediat de deznaţionalizare, care ar fi continuat în mod neabătut în cazul unei victorii a Rusiei în război. Stere credea de asemenea că Austro-Ungaria era un stat care urma oricum să se dezintegreze de la sine într-un viitor apropiat şi că românii transilvăneni puteau apoi scăpa de sub asuprirea străină prin forţe proprii.

După prăbuşirea frontului, Stere a rămas în Bucureştii intraţi sub ocupaţie germană, unde, începînd din toamna lui 1917, scoate ziarul Lumina.

Pe 27 martie 1918 (pe stil vechi; pe 9 aprilie, stil nou) Sfatul Ţării a votat, la Chişinău, unirea Basarabiei cu România. Iată ce scrie Constantin Kiriţescu [3, p. 257] despre acest eveniment: „La pregătirea şi săvîrşirea marelui act de la 9 aprilie a luat parte activă şi Constantin Stere. Venit la Chişinău din teritoriul ocupat de germani cu concursul autorităţilor germane şi a guvernului Marghiloman, în ajunul şedinţei istorice a Sfatului Ţării, el a fost îndată primit ca deputat în Sfat, ca băştinaş al ţării şi ca vechi luptător basarabean. Stere a adus mari servicii Unirii prin autoritatea sa personală, de care se bucura faţă de tinerii luptători basarabeni, al căror mentor fusese, precum şi prin puterea de convingere a cuvîntărilor sale, rostite atît în româneşte cît şi în ruseşte.”.

Constantin Stere a fost apoi ales ca preşedinte al Sfatului Ţării în locul lui Ion Inculeţ (1884-1940), care după Unire demisionase pentru a intra în guvernul de la Iaşi ca ministru pentru Basarabia. Stere a exercitat această înaltă funcţie între 2 aprilie şi 25 noiembrie 1918 (stil vechi).

După prăbuşirea Puterilor Centrale şi după Marea Unire au urmat cîteva procese în care au fost implicaţi jurnalişti (Tudor Arghezi, Ioan Slavici etc.) şi oameni politici filogermani, consideraţi ca trădători. Stere a fost şi el arestat în mai-iunie 1919 [1], şi a petrecut cam o lună la Văcăreşti. După ce a fost eliberat din arest Stere, grav bolnav, a plecat în Elveţia.

Exilul nu i-a fost însă de lungă durată. S-a întors în Ţară în 1920, la invitaţia basarabenilor membri ai Partidului Ţărănesc. Acest partid se formase în urma fuziunii dintre Partidul Ţărănesc Basarabean condus de Pantelimon Halippa şi Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache (1882-1963). Stere a creat programul şi doctrina acestui partid, apoi a susţinut fuziunea cu Partidul Naţional (continuatorul Partidului Naţional Român din Transilvania). Fuziunea a avut loc în 1926, ca rezultat apărînd Partidul Naţional-Ţărănesc.

În 1930 Stere este silit să demisioneze din PNŢ, în urma unor campanii de presă care reluau acuzaţiile de trădare din vremea războiului.

După cum afirmă şi notiţa istorică de pe certificatul de autenticitate ce însoţeşte moneda, „Constantin Stere [...] este una din figurile intelectuale şi politice marcante ale României de la sfârşitul secolului XIX - prima parte a secolului XX. Personalitate deosebit de complexă - jurist, profesor, publicist, ideolog, scriitor şi om politic - Constantin Stere a sprijinit deşteptarea mişcării naţionale dintre Prut şi Nistru şi şi-a văzut visul împlinit, punând umărul la Unirea Basarabiei cu România (1918). A adus o contribuţie însemnată la formarea şi educarea tinerilor din Basarabia în spiritul idealurilor naţionale. A desfăşurat o activitate importantă în cadrul Sfatului Ţării. Constantin Stere este şi va rămâne un simbol remarcabil al unităţii naţionale”.

„În preajma revoluţiei”

Din 1930 începe să scrie seria de opt romane „În preajma revoluţiei”, apărute între 1932 şi 1936 şi reeditate abia după 1989. Personajul principal este Ion (Vania) Răutu, sub numele căruia contemporanii l-au văzut pe însuşi Stere.

Constantin Stere nu şi-a scris cărţile în mod tradiţional, cu mîna proprie, pe hirtie, ci le-a dictat. Profesorul Zigu Ornea (cel care a scris „Viaţa lui C. Stere”) a publicat dovezi ale faptului că Stere şi editura au apelat la stilizatori pentru roman, avansînd numele lui Topîrceanu, Ibrăileanu şi Phillipide [5].

George Călinescu a scris în „Istoria” sa [2]: <<Seria de „romane” a lui C. Stere este în totalitatea ei o eroare, care destăinuie, din fericire, în două volume, un solid prozator.>> În ciuda acestei aprecieri mai degrabă nefavorabile, articolul despre Stere ocupă patru pagini şi jumătate din cele aproape 1000 ale monumentalei lucrări călinesciene.

Bibliografie

1. Berindei D., Constantin Stere, exponent al naţiunii române. Revista Cultura, nr. 520, 13 iunie 2015.

2. Călinescu G., Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. Editura Minerva, Bucureşti, 1982.

3. Kiriţescu C., Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919. Vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.

4. Rusnac M., Revoluţia din 1905 în Basarabia Ţaristă şi urmările ei (1905 - 1906). Articol publicat pe site-ul www.istoria.md, ianuarie 2016.

5. Stere C., În preajma revoluţiei. Ediţie şi prefaţă de Z. Ornea. Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1991.